În București nu mai este niciun pat liber la secțiile de terapie intensivă Covid. Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Reprezentanții INSP transmit că în în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
”Orice pat se ocupă în câteva minute. Secția e plină și ea. Locurile eliberate s-au eliberat doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin afecțiune cu bine. Suntem pe punctul în care numărăm paturile libere ca urmare a externării, dar sunt foarte puține. Gărzile sunt greu de dus, nu avem locuri pentru pacienții Covid, nu mai vorbesc de ATI. Presiunea e deja în secții, a declarat Beatrice Mahler, managerului Institutului Marius Nasta.
Până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.104.496 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID -19), dintre care 182 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Sursa foto: Arhiva Cancan